Printre multele apologii ale curiozităţii de istoric formulate de-a lungul timpului, se găseşte una mult mai puţin cunoscută decît ar merita. Îi aparţine lui Albert Hirschman, în principal un spirit practic orientat spre urgenţele lumii de azi, nu doar profesor de economie, dar şi influent consultant guvernamental în acelaşi domeniu. În finalul unuia dintre fundamentalele sale eseuri de duminică ce se ocupă de evoluţia trecută a unor tipare intelectuale, el ne spune că „tot ce putem aştepta de la istorie, şi mai ales de la istoria ideilor“ este „nu să rezolve probleme, ci să ridice nivelul dezbaterilor“. Avem aici o sentinţă cu aplicabilitate în sfera celor mai felurite controverse. La sfîrşitul celui de-al treilea an al crizei mondiale, cu greu s-ar putea găsi alte priviri asupra trecutului care să ridice în mod mai fericit şi mai stringent nivelul discuţiilor prezente decît acelea referitoare la dezvoltarea economiei şi a gîndirii economice naţionale. Cea dintîi dintre aceste teme strîns conectate a fost tratată, de curînd, într-o carte mult aşteptată şi foarte potrivită ca stimulent pentru adîncirea orizontului intelectual al celor mai dureroase dintre tribulaţiile noastre contemporane. E vorba despre România şi Europa. Acumularea decalajelor economice, 1500-2010 a lui Bogdan Murgescu, al cărei titlu îl reia parţial, în română, pe cel al unui volum colectiv în engleză coordonat şi publicat de acelaşi autor acum zece ani: Romania and Europe. Modernisation as Temptation, Modernisation as Threat (2000). Uitîndu-mă în jur după o apariţie recentă consacrată celui de-al doilea subiect, care să poată fi plasată în aceeaşi categorie a relevanţei, nu descopăr nimic mai semnificativ decît o ediţie critică publicată anul trecut. Alcătuită şi adnotată de Marin Diaconu şi prefaţată de Toma Roman, ea strînge la un loc texte ale lui Mircea Vulcănescu sub titlul «Spre un no