Scandalul emisiunii de pe TVR1 ia proporţii. Un al doilea protest, de data aceasta contra sancţiunii aplicate postului de către CNA, se transformă într-o pledoarie pro Eugenia Vodă, moderatoarea Profesioniştilor, din care Ion Cristoiu, fanul de ultimă oră al Căpitanului, este practic exclus: „Nu intră aici nici o clipă în discuţie Ion Cristoiu, ale cărui opinii pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decât discutabile.”
Cum să nu intre în discuţie tocmai cel ale cărui opinii au stârnit discuţia? Şi cum pot fi (adică nu sunt!) doar discutabile opinii care fac apologia fascismului? Şi de ce s-ar fi dovedit moderatoarea o „mironosiţă virtuoasă”, dacă i-ar fi atras atenţia invitatului ei că face elogiul unui criminal? Trebuie să recunosc că protestul scris, dacă este să judec după stil, de Gabriel Liiceanu, şi semnat de câteva personalităţi, care n-aveau cum să vadă emisiunea (nu suntem toţi veniţi cu pluta, dragă Gabriel), în frunte cu fiica aceluia care a găsit cuvântul rinoceri, potrivit pentru căpitanii din toată lumea, m-a uimit din cale afară. Nu în ultimul rând, pentru că încearcă s-o scoată basma curată pe moderatoare. Una din două: sau Eugenia Vodă n-a „auzit” ce inepţii debitează Ion Cristoiu (ceea ce sunt înclinat să cred), sau n-a avut replică pe moment. În ambele cazuri, ea trebuia sancţionată. În primul, pentru ignoranţă şi neprofesionalism, în al doilea, pentru că nu a cerut conducerii televiziunii să vadă emisiunea (înregistrată!) şi să ia o decizie referitoare la difuzarea sau nedifuzarea ei.
Al doilea argument al semnatarilor protestului nu este, vorba lui Maiorescu, în chestie. Faptul că CNA nu a penalizat emisiuni ale altor posturi care făceau, de pildă, apologia comunismului, poate fi imputat instituţiei cu pricina, dar n-ar fi justificat abţinerea ei în împrejurarea de faţă. CNA merită, probabil, să fie acuzat de practi