După aproape exact 21 de ani, „scena balconului” de la Revoluţie se reproduce într-o variantă revăzută şi adăugită.
În plină şedinţă a Parlamentului, înainte de votul la moţiunea pe legea Salarizării, cea care consfinţea tăierile dure din lefurile bugetarilor, un bugetar de la postul public de televiziune, aflat în exerciţiul funcţiunii a ţinut să-şi exprime opinia într-un mod ce putea să devină tragic: s-a aruncat pur şi simplu în capul aleşilor, strigând lozinci de protest!
Faţă de ce s-a întâmplat acum 21 de ani, există unele deosebiri. La Timişoara, revoluţionarii au urcat în balconul Operei pentru a cere libertae. Nu s-au aruncat de acolo, pentru că au crezut că nu e nevoie şi că cei însărcinaţi cu ordinea o vor face cu metodele lor cunoscute (au făcut-o, de altfel), La Bucureşti, Adrian Sobaru avea libertate. De 21 de ani. Avea dreptul de a-şi expune sentimentele şi convingerile – şi a făcut-o cu extrem de multă claritate. Sobaru, însă, se pare că nu prea mai avea pâine – prin pâine înţelegând resursele necesare unui trai decent pentru el şi familia sa.
Evident, a te arunca de prin balcoane nu este o soluţie. Ar fi chiar o mare tragedie naţională dacă toţi cei care trec acum prin greutăţi ar alege o asemenea variantă.
Dacă este însă să vorbim despre o semnificaţie specială a acestui episod, să ne oprim puţin asupra utilizării sale ca armă de luptă politică împotriva Puterii, de către o Opoziţie pe care nimic nu o califică a fi mai bună sau mai pricepută, dar care într-un asemenea moment se află pe o poziţie avantajată. Pesediştii şi peneliştii au făcut caz de indecenţa deciziei de a se continua şedinţa de parlament în condiţiile evenimentului care tocmai avusese loc. Geoană s-a declarat şocat. Boc a încercat chiar să-i dea victimei o mână de ajutor. Fiecare a făcut-o dintr-o altă perspectivă a interesului imediat: primul n-avea chef să c
