Anul 2010 ar putea fi socotit un an trist in istoria Romaniei.
Criza economica mondiala a provocat o scadere generala a calitatii vietii. Au scazut salariile, au scazut creditele, s-au redus angajarile si, in consecinta, s-a produs o saracire generala. Criza, in Romania, s-a declansat insa pe fondul unei incercari, fara precedent, de reformare a tarii, a structurilor statului. Nu cred ca e un "blestem romanesc" pierderea trenului catre o aliniere la Europa, sau catre o reasezare structural-sociala, fata de lumea coerenta a Vestului. Romania a fost marcata de cea mai dura dictatura comunista, iar succesiunea s-a vadit extrem de dificila. Ca in Rusia (unde "serviciile secrete" au pus mana pe totul), tranzitia a riscat sa fie, pe plaiurile dambovitene, o aparenta, un joc al iluziilor. In cei douazeci de ani s-au regrupat insa formule ce au blocat evolutia spre un sistem de "tip asiatic", spre o falsa democratie, "originala", dupa aspiratiile initiatorului ei. O guvernare reformista a incercat, in ciuda esecului dintre 1996 si 2000, sa plaseze tara pe lungimea de unda a Vestului, pe linia dorita de romani de peste un secol. "Experimentul" comunist a intrerupt o racordare la civilizatie ce ar fi asezat tara dincolo de conjuncturi, intre democratiile reale.
Criza economica tipica, probabil, unei economii de piata functionale a dus la intreruperea temporara a incercarii de a curata Romania de sechelele unui sistem, importat de comunistii "nationali", ce a dominat totul. Guvernul impus de presedintele Basescu, cel ce a condamnat "reglementarea" comunista, s-a regasit insa, in ciuda trezirii tarzii a societatii romanesti, intr-o situatie dificila: sa incerce reformarea "sistemului" si concomitent sa caute ridicarea generala a nivelului economic al tarii. Criza economica mondiala a afectat, inevitabil, eforturile de a schimba structura relationala mostenita de
