Vechimea colindelor se pierde departe in timp si ar fi greu sa le gasesti originile la daci, la romani, sau la amandoua popoarele deodata. Cert este ca, initial, ele aveau o functie rituala, aceea de urare pentru fertilitate, rodire si belsug.

Obiceiul era legat fie de inceputul anului agrar (adica de venirea primaverii), fie de sfarsitul muncii agricole (toamna, la culegerea recoltei) Pe parcurs, i se alatureaza, un scop mistic, acela de alungare a spiritelor rele si de reintalnire cu cei plecati pe taramul celalalt.

Colindul - un fenomen non stop

Astfel, datinele de pe teritoriul romanesc au mostenit functiunea Sarbatorilor romane, cum e cea a Saturnaliilor, sau a Calendelor lui Ianuarie.

Peste timp, din semnificatia initiala a acestor colinde primitive, s-a pastrat doar atmosfera sarbatoreasca, de ceremonie, petreceri si urari.

Obiceiurile sarbatoresti, perpetuate din perioada precrestina, au devenit, cu timpul, cantece traditionale romanesti, felicitari (urari) de tip epico-liric, legate de sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou, indragite atat prin mesajul religios, cat si prin ingemanarea generatiilor, de la copii, pana la cei incaruntiti, fiecare avandu-si rolul sau.

In ce priveste traditia crestina, cele mai vechi informatii pe care le avem se refera la colindatori adunati in seara de Craciun in grupuri bine randuite, fiecare avand in frunte un organizator, numit, de obicei, "vataf" sau "jude".

Rangul gazdei si pretul darului

Colindatorilor propriu-zisi li se alaturau cativa flacai cu sarcina sa poarte, in saci si traiste, darurile primite. Obiceiul cerea ca fiecare ceata sa se limiteze la a colinda o anumita parte a localitatii, ce i-a fost atribuita, fara sa patrunda in zona atribuita altor grupuri.

Cei colindati isi primeau cu bucurie colindatorii in