…daca ne multumim sa spunem ca principala provocare a traditiei e modernitatea nu am avansat dincolo de enunturi de genul “Ana are mere”. De buna seama, cata vreme ‘traditie’ vine de la ‘tradere’,i.e., ‘a inmana, a da mai departe’, iar ‘modern’ de la ‘modus’, i.e., ‘fel de a fi’ – presupunandu-se ‘hic et nunc’, aici si acum, n-avem a ne mira. La urma urmei, acelasi Machiavelli care vorbea despre “delle cose moderne” se lauda si ca va vorbi despre om “asa cum este” nu cum au vrut altii, din vechime, sa si-l imagineze si sa-l “dea mai departe” asa cum l-a primit. Daca acestei constatari i-o mai adaugam si pe aceea ca modernitatea se caracterizeaza prin rationalism sceptic, prin punerea la indoiala a tot si a toate, am avansat pana la enunturi de genul “Xenia are pix”.
Nu e putin lucru, dar e inca insuficent.
(a) Ana are mere – dar daca nu are? Daca are pere? Sau daca nu Ana, ci Xenia are, in realitate, mere? Sa luam doar doua exemple, dintre cele mai … traditionale. Antigona lui Sofocle a fost mai tot timpul prezentata ca o luptatoare pe fromtul feminismului, al libertatii, al emanciparii de sub tiraniile de tot felul. La o privire mai atenta, insa, Antigona nu face decat sa se incapataneze in respectarea traditiei. Ea vrea sa isi ingroape fratele dupa datina. Nu legile cetatii, nu legile lui Creon conteaza, ci legile zeilor. Iar pentru asta e gata sa moara. Batranul cititor al oracolelor, invocate sa transeze disputa, raspunde ca de aceasta data, zeii au tacut. Oracolul a refuzat sa raspunda. Surprinzator, nu? N-am inventat noi gaura de la macaroana. Zeii nu se baga in aceasta disputa – dar asta, in sine, nu-i un semn bun, ceea ce se dovedeste cu varf si cu-ndesat la sfarsit. Suntem asadar indrituiti sa spunem ca Antigona este, de fapt, o rebela pentru cauza traditiei, iar Creon, un tiran cat se poate de modern?
Alt exemplu, si mai celebru – So
