Reiau astăzi (cu minime aduceri la zi) un text publicat în urmă cu şase ani în ziua de Crăciun:
Pe 25 decembrie, Ioan Alexandru ar fi împlinit 69 de ani. Există undeva câteva fotografii deja îngălbenite. Suntem patru – Constanţa Buzea, Ioana Alexandru, Adrian Păunescu şi eu, colegi în grupa 503, Filologie Română, promoţia 1968. Râdem cu gura până la urechi.
Părem a nu avea habar de ce ne va aduce viaţa, ca să nu mai spun că suntem absolut ”în necunoştinţă de cauză” de ce aveam să ne aducem unii celorlalţi, luând cărări atât de diferite şi supunându-ne unii pe ceilalţi la atâtea rupturi violente şi definitive. Închid ochii şi îl aud pe cel dintâi dus dintre noi, Ioan Alexandru, bolborosind ca în transă:
”Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Sscorburi cu miere milenară”
Una dintre puţinele cărţi pe care am dorit să le iau cu mine atunci când a trebuit să părăsesc România (24 iulie 1985) era culegerea de Colinde întocmită de G. Breazul, scoasă în colecţia Cartea Satului de Fundaţia Culturală Regală ”Principele Carol”, în 1938, la Scrisul Românesc SA din Craiova. Mi-a fost “reţinută” la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Am recuperat-o. O răsfoiesc mai ales de Crăciun şi de Paşti. Desenele lui Damian sunt o splendoare.
La sfârşitul acestui an, după atâtea luni de furii şi orbiri, m-aş bucura dacă astăzi aţi găsi vreme să vă citiţi varianta moldovenească a unui colind ce se numeşte ”Maria se preumblă”, culeasă de G. Cucu.
Rămân suficiente zilele anului când, din acest colţ de hiperspaţiu, ca şi din atâtea altele, cei ce ne citesc sunt bombardaţi cu nelinişti şi veşti proaste pentru a ne datora unii altora, ca şi nouă înşine, un moment de pace.
E mare nevoie – nevoie ca de aer! – şi de veşti bune.
Vestea pe care o aduce acest colind ne ajută să simţim d
