Era Ajunul Craciunului si hotarasem ca nu-mi trebuie brad impodobit pentru ca, franta de oboseala si boala, n-aveam nici o stare pentru asa ceva.
Ma gandeam doar la somn si repaus. Cam pe la pranz, primesc un telefon si mi se spune ca cineva are un bradut in plus, daca ma intereseaza. Aceasta veste m-a remontat cumva, si facand un efort, m-am dus dupa el. Cand colo, erau doi brazi crescuti din aceeasi radacina. Aveau crengile amestecate, parand a fi doi fratiori imbratisati, care se apara unul pe altul de un pericol iminent.
Omul care-i vindea mi-a spus ca pot sa-l iau pe care vreau si i-a despartit cu o lovitura de topor. "Ii iau pe amandoi, ca cine stie cine va mai avea nevoie de unul", m-am auzit vorbind, si i-am platit.
Ii facusem o bucurie omului, dar ma privea nedumerit, ca si cum socotea ca nu-mi sunt chiar toate caprele acasa, adica am un surubel desfacut pe undeva.
Bradutii nu erau la fel de inalti. Pe cel mai mic l-am lasat la un magazin ca sa-l ia, eventual, cineva. Pe celalalt, care masura peste doi metri, l-am dus acasa si l-am impodobit tot in alb, ca pe o mireasa, beteala alba, un inger alb, cantator, un Mos Craciun imbracat in alb, inca unul cu haina rosie, ghirlande formate din stelute si clopotei si, in varf, un glob-sulita, cu stea aurie. Ii infasurasem si un fir de instalatie cu beculete colorate. La momentul punerii globurilor m-am oprit. Nu mai mergeau. Ar fi fost prea mult, asa ca le-am asezat la loc, in cutie.
Abia cand afara se auzira glasuri de copii, fiindca rasarise prima stea, bucuria sarbatorii ma atinse si pe mine, cu aripa ei diafana. Tropaiturile din curte ma facura sa alerg in camera ca sa cuplez instalatia de beculete. Dar instalatia nu functiona. Bradutul meu parea incremenit intr-o durere muta, plina de demnitate. Terminandu-si corinda, copiii se repezira la masa, atrasi, mai ales, de cosul cu manda
