Leacuri de suflet
* Aromele care invaluie lumea, ori de cate ori se apropie sarbatorile, au asupra noastra o putere miraculoasa de a ne insenina si imblanzi sufletul. Nu se administreaza dupa retete precise, dar cine va dori sa le simta efectul, sa se lase cotropit, ca in vis, de adierile care insotesc apropierea Craciunului *
Craciunul este mai mult decat o sarbatoare fixa din calendar sau decat un prilej de a da ori de a primi cadouri. El este compus mai degraba din sentimente, pline de sunete, culori si miresme, adanc intiparite in constiinta fiecaruia dintre noi. Mai ales miresmele starnesc in noi nostalgii. Aromele acelea uitate, ramase in adancul sipetului cu minuni. Va amintiti de mirosul cozonacilor pudrati cu praf de scortisoara si de vanilie, de aroma lamailor si a merelor coapte? Dar de boarea de zapada curata, de mirosul gerului si de parfumul cetinilor de brad?
Simtul mirosului are, mai mult ca orice alt simt, acces direct la nivelul subconstientului. Adica, la acel nivel al mintii unde, intre altele, sunt stocate toate amintirile frumoase pe care credeam ca le-am uitat. La ce ne-ar mai putea fi de folos aceste amintiri? Ei bine, din ele, din aceste amintiri, ne extragem adesea chiar puterea de a... trai, de a merge mai departe, in ciuda dificultatilor. Amintirile emotiilor puternice, benefice, sunt o imensa sursa de energie binefacatoare. Poate ne simtim obositi de stresul unui an intreg, poate am uitat sa ne relaxam sau nu ne mai ajunge odihna. Ei bine, amintirile minunate ale Craciunului ne pot aduce instantaneu in suflet pacea, multumirea, regasirea dupa care tanjim. Cum? Daca v-am facut macar un pic curiosi, insotiti-ne in lumea binefacatoare a Miresmelor de Craciun.
Cum ne bucuram de miresme
Orice miros frumos, care trezeste emotii, este un posibil medicament, care se administreaza dupa anu