Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crăciunul românilor din străinătate, cu sarmale, perişoare şi dor de casă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 decembrie 2010 ·

Dacă până în anii trecuţi românii care trăiesc dincolo de graniţele ţării veneau acasă de sărbători, de data aceasta criza economică îi ţine pe cei mai mulţi departe de familii.

Le trimit însă cadouri rudelor şi prietenilor din ţară, statisticile firmelor de curierat arătând că numărul coletelor sosite din ţările Uniunii Europene este, anul acesta, de patru ori mai mare decât în anii anteriori.

Pe românii din Statele Unite, distanţa i-a obligat să se obişnuiască demult cu sărbătorile departe de familie, dar nu şi cu dorul şi nostalgia după cei dragi de acasă, după obiceiuri şi gustul preparatelor româneşti.

Slănină şi aperitive indiene

Ruxandra şi Ivan (ea româncă, el sârb), stabiliţi la Londra, îşi petrec de obicei sărbătorile de iarnă în România. Anul acesta însă, vor sărbători Crăciunul acasă, cu Alma, fetiţa lor de o lună, şi cu mama Ruxandrei. O să cumpere mâncare de la un magazin românesc din Londra şi vor pregăti aperitive indiene, după reţetele unor prieteni indieni ce trăiesc în capitala Angliei.

Iar ca masa festivă să aibă gust de “acasă", Ruxandra va scoate de la congelator nişte slănină, cu care şi-a impresionat în repetate rânduri prietenii londonezi. “Va fi cel mai liniştit Crăciun de până acum. Acasă în România, în ajunul Crăciunului obişnuiam să mă întâlnesc cu prietenii şi mergeam la colindat pe la casele fiecăruia dintre noi până spre dimineaţă", îşi aminteşte Ruxandra.

Crăciun cu Hruşcă şi Madrigalul

În preajma sărbătorilor de iarnă comunitatea de români din Philadelphia, SUA, este animată de pregătirea unor evenimente cât mai apropiate de ceea ce se întâmplă în ţară, de la concerte de colinde la serbări pentru copii. “Cu toate acestea, în fiecare an când se apropie Crăciunul şi ascult colinde devin melancolic. România este ţara cu cele mai multe colinde şi obiceiuri de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 11 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 25 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°