Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bun atac... rămâne fără atacanţi!

Publicat in Adevarul, duminică 26 decembrie 2010 ·

Florin Bratu este ultimul dintre „vârfurile“ roş-albilor care a fost pus pe liber de şefi pentru că nu-şi permiteau să-i plătească salariul de 17.000 de euro lunar. Dovedit statistic şi recunoscut de advesari, Dinamo are cea mai puternică ofensivă din campionat (40 de goluri în tur), însă problemele financiare decimează şi acest punct forte.

Dacă „Fălcosul" se plângea constant de concurenţă în defensivă în schimb în avanposturi nu ştia ce cuplu să aleagă. Niculae, Dănciulescu, Alexe, Andrei Cristea, Liviu Ganea sunt „vârfurile" folosite la care se adaugă Păun, doar rezervă, şi Bratu, cedat la Litex Loveci. Însă, rând pe rând, toţi aceşti fotbalişti s-au despărţit de „haită"sau o vor face! Ultimul exemplu, Bratu. „Mitraliera" a revenit de la bulgari, unde-i expirase împrumutul, şi din retur era aşteptat de suporteri pe teren. Dar, în ajunul Crăciunului, preşedintele clubului, Nicolae Badea, a anunţat că „Bratone" şi-a reziliat contractul. De ce? Şefii nu puteau să-i suporte salariul de 17.000 de lunar şi atunci au încheiat acum socotelile, în sensul că jucătorul a fost declarat liber de contract, în condiţiile în care acordul îi expira peste şase luni şi oricum se putea înţelege cu orice echipă fără ca Dinamo să primească vreun ban. „Bratone" ar putea ajunge la FC Vaslui, „U" Cluj sau în Cipru. Totuşi, nici situaţia celorlalte „vârfuri" nu este roză.

Roş-albii vor rămâne doar cu Liviu Ganea şi Alexe, ambii pe placul conducerii, mai ales că au salarii mici în jur de 60.000 de euro, al lui Andone, care vrea să întinerească echipa dar şi al fanilor. Georgian Păun nu intră în planurile lui Andone şi va fi din nou monedă de schimb în diverse transferuri.

Marius Niculae

„Săgeată" este demult pe lista de transferuri, salariul său de 280.000 de euro pe an fiind greu de digerat de acţionari. Recent, el a fost chemat la negocieri şi a primit „dezleg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 20 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 3 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°