Lipsa de solidaritate stă ca un butoi cu pulbere la baza societăţii.

Povestea anului 2010 este, cred, cea cu pneurile de iarnă. Cică doamna ministru al Transporturilor, coborând de pe Valea Prahovei în seara primei ninsori, a zărit o mulţime de maşini ce nu mai puteau înainta din cauza primei zăpezi apărute, evident, pe neaşteptate. Atunci, a pus mâna pe telefon, subordonaţii s-au mişcat prompt şi gata proiectul de act normativ: imediat, toată lumea cu pneuri de iarnă! Rezultatul: cozi la staţiile de service, stocuri epuizate şi, bineînţeles, preţuri crescute corespunzător. Una a fost intenţia, altul rezultatul - aşa se întâmplă când deciziile se iau fără o documentare temeinică. După câteva zile de nebunie, pe piaţă apare declaraţia izbăvitoare: ne mai gândim şi mai vedem la anul.

Povestea este tipică pentru felul în care s-au luat marile decizii ale lui 2010: pompieristic, fără cea mai mică idee asupra urmărilor în viaţa reală. Aşa s-a întâmplat cu tăierea pensiilor şi a salariilor, cu creşterea TVA, cu noile declaraţii fiscale pentru practicanţii de profesii liberale, cu concediul pentru mame şi cu multe altele. În plan macroeconomic, rezultatele sunt discutabile, în cel mai bun caz. În plan social, consecinţele sunt grave. În planul coeziunii societăţii, al încrederii în instituţii şi în valorile democratice, urmările sunt catastrofale. Cu atât mai mult cu cât, din partea cealaltă, a Opoziţiei, nu se naşte un proiect ce ar putea da speranţă. A fost un an în care liderii Opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au apărut mai puţin credibili decât oricând.

Dar nu a fost doar lipsa de competenţă şi de alternativă. A mai fost ceva ce doare şi mai tare: sentimentul că suferinţele şi sacrificiile le sunt rezervate celor mai slabi şi lipsiţi de apărare. Acestora li s-a cerut să strângă cureaua, în timp ce, la celălalt pol al societăţii, continuă cu a