EXCLUSIV EVZ. Pictorul care a executat, începând din 1980, portretele lui Ceauşescu, reconvertit acum la artă religioasă, spune că regretă doar că nu şi-a putut face munca şi mai bine. Sursa: AGERPRESSursa: Michael Eikel
1 /.
Despre felul în care statul a ţinut artistul "în palme" şi despre cum, mai apoi, "şi-a luat mâna de pe el de pe el", povesteşte pictorul Vasile Pop-Negreşteanu, consacrat, pe la jumătatea anilor ‘80, cu portretele lui Ceauşescu şi reconvertit, după ce acest subiect a dispărut, în pictura religioasă. Defineşte munca sa antedecembristă drept artă cu caracter istoric şi îşi asumă întreaga operă. Regretă doar că n-a făcut-o mai bine.
L-am întâlnit la Leipzig, la o expoziţie pentru care i se comandase fresca celor 20 de ani de libertate în România, ceea ce unii au considerat a fi un "performance" în sine, un ghiont în nervul care i-ar putea stârni lui Vasile Pop-Negreşteanu un presupus reflex. Comanda, venită peste ani, într-un context care să-i sublinieze grotescul - şi reflexul de a-l picta pe Ceauşescu.
"Până la urmă, cine poate să-l judece? Ce ştim noi despre viaţa acestui om?", s-au împărţit în tabere cei care-l consideră vinovat de a fi promovat arta totalitară, în stilul uniform al tuturor dictaturilor, şi cei care-i găsesc, filosofic, o dimensiune eroică - aceea de salvator care, asumându-şi sarcina asta, i-a scutit pe ceilalţi de un asemenea test.
"Arta oficială este o artă care există", explică, scurt, unul dintre starurile fostei categorii, retras într-un colţ şi mândru că munca lui, făcută cu seriozitate şi credinţă, a rezistat epocilor. Perspectiva schimbă sensurile şi tot astfel este de înţeles mărturia – probabil prima - unui artist care a făcut carieră pictând, după poze, cuplul dictator. Un portret de-al lui Ceauşescu era plătit cam cât o Dacie, arta figurativă nu prea avea loc în co
