Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca centrală a Chinei urcă dobânda pentru a combate cea mai ridicată inflaţie din ultimii doi ani

Publicat in Romania Libera, duminică 26 decembrie 2010 ·

Banca centrală a Chinei a majorat dobânda de politică monetară pentru a doua oară de la mijlocul lunii octombrie, în încercarea de a tempera cea mai ridicată inflaţie din ultimii doi ani, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Rata împrumuturilor pe un an a crescut cu 0,25 puncte procentuale, la 5,81%, iar dobânda la depozitele pe un an a înregistrat acelaşi avans, la 2,75%, a anunţat instituţia, într-un comunicat.

Analiştii consultaţi de Bloomberg estimează că până la finele anului următor banca va majora dobânda cu un punct procentual.

Guvernul condus de premierul Wen Jiabao încearcă să limiteze avansul preţurilor proprietăţilor imobiliare şi bunurilor de consum. Creditarea şi surplusul comercial peste aşteptări din noiembrie au introdus noi lichidităţi în economie.

"Măsura arată cât de hotărât este guvernul să controleze inflaţia. Dobânzile pentru creditele pe termen mediu şi lung sunt ajustate de bănci la începutul anului, astfel că prin majorarea ratei cheie în decembrie efectul va fi mai puternic decât ar fi fost dacă se lua decizia în ianuarie", a afirmat Wang Qing, economist la Morgan Stanley Hong Kong.

China a raportat în noiembrie o inflaţie de 5,1%, cea mai ridicată din ultimele 28 de luni. De asemenea, exporturile au atins un nivel record de 153,3 miliarde de dolari, iar surplusul comercial a fost de peste 20 de miliarde de dolari pentru a cincea oară în şase luni.

Banca centrală a Chinei a majorat dobânda de politică monetară pentru a doua oară de la mijlocul lunii octombrie, în încercarea de a tempera cea mai ridicată inflaţie din ultimii doi ani, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Rata împrumuturilor pe un an a crescut cu 0,25 puncte procentuale, la 5,81%, iar dobânda la depozitele pe un an a înregistrat acelaşi avans, la 2,75%, a anunţat instituţia, într-un comunicat.

Analiştii consultaţi de B

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 7 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 9 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 7 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 12 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°