Capitolul IX. Jihad
Al-Hakawati şi Artaban îl priveau cu uimire şi sfială. Peştele Zburător era aproape aşa cum şi-l închipuiseră: un prinţ cu trăsăturile ferme ale vechii şi onorabilei sale familii. În ochi îi lucea însă o lumină rece şi avea aerul unuia care câştigase lumea şi pierduse tot.
Era întruparea, frumoasă şi nemiloasă, a unui cuvânt: "harf", care înseamnă deopotrivă "slovă" şi "tăiş". Era ca una dintre tainicele litere retezate ale Coranului. Vorbele lui uneau şi despicau, iscau şi curmau.
- Ies să dau o raită, le spuse Prinţul.
Avea un fel de a vorbi care nu aştepta răspuns, nu admitea replică. Luă de lângă perete kalaşnikovul lui Artaban şi ieşi în ninsoarea care începuse, moale şi suavă ca mătasea de Isfahan.
- Ce l-a apucat? întrebă Povestitorul.
- Trebuie să se obişnuiască cu el însuşi..., replică rabbi Abrabanel. Fiecare cu jihadul lui.
- Jihadul...? Artaban era nedumerit.
- Dac-ai fi creştin, ţi-aş traduce cuvântul ăsta prin "nevoinţă" şi l-ai înţelege imediat. Însă, fiindcă eşti... liber cugetător, aş spune "luptă cu sine". Nu e atât de simplu pe cât pare.
- Rabbi Abrabanel vorbeşte despre Jihadul Mare, ţinu să precizeze Povestitorul pentru Abrabanel.
- Fireşte. Jihadul Mare a umplut lumea de sfinţi şi înţelepţi, Jihadul Mic a umplut lumea de sânge şi suferinţă.
- Are şi Jihadul Mic rostul lui, atunci când nu mai e încotro. Jihadul Mic e defensiv. Marele strateg militar al tuturor timpurilor, Khalid Ibn Al-Walid (vocea Povestitorului se umplu de mândrie când îi rosti numele) a spus că nu trebuie să-ţi aduci duşmanul într-o situaţie fără de scăpare. Să te ferească Allah de disperarea celui căruia i-ai luat şi ultima şansă! Jihadul Mic s-a declanşat de fiecare dată când am fost puşi la zid. Am auzit că, de Crăciun, o femeie din Pakistan s-a aruncat în aer şi a făcut zeci de morţi. O femeie