Pasiunea pentru parfumuri exclusiviste s-a transformat, în cazul Cristinei Bălan, într-un business care i-a adus clienţi din toate colţurile lumii. Cât de greu se creează şi se menţine o nişă atât de extravagantă? Pornind de la o colecţie de 300 de sticluţe de parfum, ideea din spatele Elysée Maison des Parfums a devenit, în trei ani, un business profitabil şi exclusivist.

Care sunt „ingredientele" care construiesc o nişă în domeniul parfumeriei? În primul rând, preţiozitatea materiilor prime. Amouage, creat pentru a fi cadoul sultanului din Oman, foloseşte, spre exemplu, Frankincense, un ingredient mai scump decât aurul. De asemenea, dacă un trandafir produs în laborator costă 100 de euro tona, un „absolut de trandafir", esenţa naturală, poate ajunge la 100.000 de euro kilogramul.

Cel de-al doilea ingredient: distribuţia selectivă. Majoritatea parfumurilor de la Elysée se găsesc în doar câteva locaţii în întreaga lume, ceea ce explică mailurile primite de Cristina de la cliente din Canada sau Franţa care-şi doresc o anumită esenţă rară. Cel mai important aspect în exclusivismul unui parfum rămâne, însă, libertatea pe care o au marii parfumieri - aşa-numitele „nasuri" - de a-şi da frâu imaginaţiei.

Acest spaţiu de manevră lipseşte caselor de parfumuri comerciale, oricât de scumpe sau celebre, pentru că „brief"-ul pe care-l primeşte „nasul" este extrem de restrictiv: esenţa trebuie să fie gata rapid, să placă la fel de mult în orice colţ al lumii şi să se potrivească unei plaje cât mai ample de cumpărători. Parfumurile de nişă, în schimb, pot fi adorate sau respinse în egală măsură, pentru că scopul lor este să individualizeze.

„Acest parfum nu are cum să placă tuturor", spune Cristina, deşurubând capacul unei sticluţe minuscule, cu aspect preţios - „Nuit noire" creat de Mona di Orio, unul dintre cei mai celebri parfumieri contempora