Am intrat în perioada Sărbătorilor cu imaginea bietului angajat de la TVR aruncându-se în cap, de la una din lojele Parlamentului. Un final tulburător pentru un an deprimant. Un an care nu a adus aproape nimic bun. Am reţinut din 2010 reducerile salariale, reducerile de personal, aşa-zisele mitinguri de protest şi minciunile politicienilor.

Am reţinut mesajele conducătorilor acestei ţări. Tinerii, medicii şi profesorii să se ia de mână dacă nu le convine şi să plece din ţară iar mămicile să îşi dea copiii pe mână bonelor sau a bunicilor şi să se întoarcă dracului mai repede la muncă şi să nu mai stea pe cârca statului. Nu o să uit imaginile cu palmele Președintelui întinse în faţa lui Nicholas Sarkozy și nici feţele distruse ale celor care şi-au pierdut gospodăriile în urma indundatiilor din această vară şi au fost beşteliţi, în direct, la televizor.

2010 a fost un an infect, încât ar merita şters din calendar. Şi totuşi... De ce este bine să ţinem minte toate aceste lucruri ce ni s-au întâmplat în 2010? Pentru că ceea ce nu te doboară te întăreşte şi, dacă am supravieţuit acestui an, sigur o vom face şi în 2011. Un strop de optimism merge acum, pe final, nu?