Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: A luat 15.000 de euro şpagă ca să împartă dreptatea, dar a fost arestat

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 ·

Un bărbat din Craiova care a picat de mai multe ori examenul de admitere la Institutul Naţional de Magistratură, a plătit 15.000 de euro unei persoane, care l-a asigurat că va obţine postul mult dorit.

După ce a primit 10.000 de euro, Dumitru Ovidiu Florin i-a mai cerut craioveanului încă 5000 de euro. Traficantul de influenţă a pretins că este procuror în Bucureşti, însă singura legătură pe care o avea cu sistemul este că lucrase ca purtător de cuvânt la un parchet din Olt.

A anunţat poliţia

Craioveanul care a dat şpagă să intre la Institutul Naţional de Magistratură a anunţat imediat poliţia în momentul în care escrocul i-a mai cerut încă 5000 de euro.

Dumitru Ovidiu-Florin a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunţătorul său suma de 5000 euro, pretinsă . Le-a spus procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova că banii îi ceruse împrumut. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile. Este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ninsori în 11 județe / Precipitații în cea mai mare parte a țării

HotNews acum 16 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis vineri un cod galben de ninsori pentru zone montane din 11 județe și o informare în care anunță precipitații în cea mai mare parte a țării. Cod galben de ninsoare și strat de zăpadă local consistent

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 2 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 2 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

BREAKING Șeful AEP: Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi reorganizat în 15 decembrie

Wall-Street.ro acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, vineri dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi or

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 3 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania vrea să trimită unități PATRIOT în Polonia pentru a apăra un nod logistic: ”Este de o importanţă capitală pentru livrarea de material Ucrainei”

Ziare.com acum 50 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°