Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect: Alimentele, marcate cu buline

Publicat in rfi, luni 27 decembrie 2010 ·

Alimentele vor avea buline colorate pe ambalaj sau pe etichetă, în funcţie de conţinutul şi natura aditivilor alimentari, potrivit unei proiect de lege initiat de senatorul PDL Dumitru Staicu. Bulina verde ar urma să fie aplicată pe alimentele sănătoase, bulina portocalie pe cele care trebuie consumate cu moderaţie şi bulina roşie pentru produsele alimentare care conţin substanţe nocive pentru sănătate.

Criteriile în baza cărora se va decide ce culoare trebuie aplicată fiecărui produs vor fi stabilite de către Ministerul Sănătăţii, care va avea în vedere factori precum gradul de pericol, tipul şi cantitatea aditivilor alimentari din fiecare produs, se arată în propunerea legislativă.

Potrivit propunerii legislative a senatorul PDL Dumitru Florian Staicu Fiecare produs alimentar ar urma să aibă pe etichetă o bulină cu diametrul de 1,5 centimetri, având doar una din cele trei culori, verde portocaliu şi rosu.

Iniţiatorul proiectului, precizează, în expunerea de motive, că aceste reglementări nu contravin normelor europene în domeniu şi că, prin adoptarea actului normativ, sunt satisfăcute interesele consumatorului obişnuit, cu un nivel mediu de educaţie, informaţie şi sănătate, ajutându-l să achiziţioneze produse alimentare în mod responsabil, conştient şi raţional.

Proiectul de lege mai prevede şi un termen de 60 de zile pentru intrarea în vigoare a legii după publicarea în Monitorul Oficial.

În România au mai existat iniţiative de acest gen . La începutul acestui an, spre exemplu, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, anunţa taxa fast-food pentru alimentele nesănătoase. Era vorba despre o taxare suplimentara a produselor cu un conţinut ridicat de grăsimi, sare, zahăr sau aditivi alimentari. A urmat o lungă şi aprinsă dezbatere publică, iar propunerea nu a fost pusă în practică nici până astăzi. Samuel Stan

Alimentele vor avea bu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 27 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 40 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 58 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 32 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°