Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Primăria Braşov vor investi aproximativ 30 de milioane de euro în infrastructura de schi din Poiana Braşov, unde în 2013 se va desfăşura o parte din Festivalul Olimpic al Tineretului European, informează Mediafax.
"Braşovul va fi în 2013 gazda Jocurilor Olimpice ale Tineretului European. Vom avea 42 de ţări prezente la competiţii. Am început investiţiile în acest sens. Se derulează lucrări în acestă perioadă, la Râşnov se lucrează la nivelul complexului de trambuline. O parte din ele sunt finalizate, va fi o pârtie de biatlon şi, de asemenea, în Predeal sau alte localităţi de pe Valea Prahovei se lucrează, pentru că acolo se va desfăşura o parte dintre aceste competiţii", a declarat luni primarul Braşovului, George Scripcaru, la inaugurarea hotelului Sport, deţinut de omul de afaceri George Copos.
El a adăugat că la Braşov vor avea loc competiţiile pe gheaţă şi că "acel celebru patinoar" care a fost construit în oraş, recent omologat de Comitetul Olimpic Internaţional, va fi urmat de un al doilea patinoar.
"Chiar aseară, preşedintele României m-a întrebat cum stăm din acest punct de vedere, pentru că a avut o discuţie cu Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, care i-a cerut să confirme că România îşi va ţine angajamentul pentru jocurile olimpice de iarnă pentru tineret. I-am garantat că se va întâmpla acest lucru", a spus Scripcaru.
El a adăugat că proiectul va viza în Poiana Braşov modernizarea şi lărgirea pârtiilor existente, dar şi amenajarea unora noi, precum şi inaugurarea, anul viitor, a trei trasee de transport pe cablu.
"Proiectul va fi dat în folosinţă în sezonul de iarnă 2011-2012. E o investiţie de 30 de milioane de euro derulată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care asigură 90% din fonduri", a mai spus Scripcaru.
Ministerul Dezvol