Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a decorat cadrele medicale implicate în salvarea nou-născuţilor de la Giuleşti

Publicat in Romania Libera, luni 27 decembrie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat pe medicii şi asistentele medicale care s-au implicat în salvarea nou-născuţilor victime ale incendiului de la Maternitatea Giuleşti, informează NewsIn.

Preşedintele a oferit aceste distincţii "în semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul şi umanismul dovedite în actul medical, pentru modul exemplar în care au acţionat la salvarea nou-născuţilor în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti", se arată într-un decret publicat luni în Monitorul Oficial.

Astfel, au decoraţi cu Ordinul naţional serviciul Credincios în grad de Cavaler prof. dr. Mircea Ioan Dan Enescu, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti, Alis Rodica Grasu, director coordonator al serviciului de Ambulanţă-Ilfov, precum şi medicii de la "Spitalul Grigore Alexandrescu" Ion Radu Ninel Bălănescu, Dan Viorel Teodor Eliseu, Dumitru Florin Cătălin Rusu, Elena Petrişor.

De asemenea, potrivit decretului se conferă medalia naţională serviciul credincios clasa a III-a pentru asistentele medicale: Mihaela Mariana Croitoru, Carmen Aurora Stănciulescu.

În urma incendiului din 16 august de la Maternitatea Giuleşti au murit şase bebeluşi. Cinci copii au supravieţuit şi au fost trataţi la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat pe medicii şi asistentele medicale care s-au implicat în salvarea nou-născuţilor victime ale incendiului de la Maternitatea Giuleşti, informează NewsIn.

Preşedintele a oferit aceste distincţii "în semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul şi umanismul dovedite în actul medical, pentru modul exemplar în care au acţionat la salvarea nou-născuţilor în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti", se arată într-un decret publicat luni în Monitorul Oficial.

Astfel, au decoraţi cu Ordinul naţional serviciul Credincios în grad

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 2 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°