Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu trece pe bancă

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 ·

Sub comanda lui Leonardo, noul antrenor al lui Inter, românul îşi va pierde locul de titular. Tehnicianul brazilian îl preferă ca fundaş stânga pe veteranul Javier Zanetti, care merge spre 38 de ani. Căpitanul „tricolorilor“ ar sări din schemă şi pentru postul de fundaş central, acolo unde, în locul accidentatului Walter Samuel, va fi adus Andrea Ranocchia, de la Genoa.

În 2010 a cucerit cinci trofee cu Internazionale Milano, însă 2011 se anunţă un an dificil pentru Cristi Chivu. Acesta este anunţat rezervă de presa italiană în mandatul noului antrenor al lui Inter, Leonardo. „Corriere dello Sport" a dezvăluit, ieri, că tehnicianul brazilian va efectua două sau trei schimbări în primul „11", unul dintre numele vizate fiind cel al fundaşului român.

Astfel, Chivu va „plăti" pentru evoluţiile modeste din ultima perioadă, care i-au atras nenumărate critici în presa din „Cizmă". Un argument în plus pentru decizia lui Leonardo ar fi desigur şi faptul că românul nu contribuie aproape deloc la faza de atac.

Cunoscut ca un antrenor ofensiv, caracteristică pe care a urmărit să o imprime şi în mandatul său la AC Milan, brazilianul de 41 de ani îl preferă astfel în banda stângă a apărării pe mult mai versatilul Javier Zanetti. La 37 de ani şi jumătate, „Tractorul" încă mai face curse între careuri, dovadă fiind şi golul marcat de el în semifinala Campionatului Mondial al Cluburilor, cu Seongnam.

Şi cu Benitez a început tot rezervă

De altfel, Chivu era anunţat rezervă de presa italiană şi în momentul în care Rafa Benitez a preluat campioana Europei. Accidentările l-au forţat însă pe spaniol să facă mai multe rocade între posturi, astfel că, în cele din urmă, internaţionalul român şi-a recăpătat statutul de titular. Apoi, şi l-a păstrat în pofida deselor divergenţe pe care le-a avut cu Benitez.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 18 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°