Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălaj: Bilanţ negru de Crăciun

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 ·

Două persoane şi-au găsit sfârşitul în condiţii tragice, iar alte cinci au fost spitalizate cu răni grave în perioada Crăciunului.La Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) au ajuns nu mai puţin de 300 sălăjeni, 12 dintre ei fiind la un pas de a muri după ce au băut peste măsură.

Două persoane au murit în condiţii tragice, iar alte cinci au ajuns rănite la spital în urma unor accidente petrecute în zilele de Crăciun, pe şoselele din Sălaj.

La UPU au ajuns aproximativ 300 pacienţi, 12 dintre ei fiind la un pas de moarte din cauza consumului excesiv de alcool. De altfel, numărul cazurilor de intoxicaţie cu alcool a fost de trei ori mai mare faţă de un weekend obişnuit. Alţi 32 de sălăjeni au fost aduşi de ambulanţe la spital pentru că au făcut execese alimentare.

Descoperire macabră în ajun de sărbători

Veniţi acasă de sărbători, în după amiaza zilei de 24 decembrie, copiii unei femei din localitatea Mal şi-au găsit mama moartă în fântâna din curtea casei. Cel mai probabil femeia, de 72 de ani, care locuia singură, s-a sinucis.

Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, copiii i-au anunţat pe pompieri, care s-au chinuit ore întregi să scoată cadavrul la suprafaţă. „Fântâna era foarte îngustă, aşa că pompierii n-au reuşit să intre pentru a recupera trupul neânsufleţit. Am fost obligaţi să mai aducem apa cu cisternele şi am umplut fântâna, până când cadavrul a ajuns mai aproape de suprafaţă“, a spus Jacodi.

A murit în ziua de Crăciun

Un tânăr de 20 de ani, din satul Derşida, comuna Bobota, şi-a găsit sfârşitul sâmbătă noaptea în maşina unui prieten, pe Drumul European 81, între localităţile Sărmăşag şi Bobota.

„Şoferul de 21 de ani nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat în afara şoselei. În urma impac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 59 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum o ora
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°