Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada stoarce bani serioşi de la primării. Află cât costă factura la deszăpezire în oraşele mari

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 · ·

Fiecare zi de ninsoare aduce facturi în plus pentru bugetele locale rahitice deja din cauza crizei. Capitala Banatului nu are un buget stabilit în prealabil pentru deszăpezire, plăţile fiind făcute în funcţie de lucrări.

Timişoara a fost împărţită în două pentru lucrările de deszăpezire. Partea de nord a oraşului este curăţată de societatea Drumuri Municipale, în timp ce zona opusă a canalului Bega revine celor de la Retim. Cele două societăţi au lucrat la capacitate maximă toată noaptea şi ziua de ieri, după ce asupra oraşului s-a abătut un nou val de ninsoare.

„Noi am lucrat cu nouă utilaje şi126 de operatori cu lopeţi care au curăţat trecerile de pietoni. S-au aruncat pe carosabil peste 45 de tone de material antiderapant şi 18.000 de litri de soluţie de clorură de calciu”, a spus Livian Hotico, purtător de cuvânt la Retim, firma ce asigură curăţenia în zona de nord a oraşului.

Cei de la Drumuri Municipale au scos zece pluguri şi lame, au folosit sare ca material antiderapant şi au lucrat cu 20 de muncitori. Cele două firme urmează să factureze pentru Primărie toate cheltuielile legate de deszăpezire. „Decontul se face după fiecare intervenţie. Se face calculul pentru cât s-a consumat, ce materiale s-au folosit”, a spus Ion Croitoru, de la Drumuri Municipale.

Timişoara: 46.000 de euro

„Primăria Timişoara nu are o sumă anume alocată. Avem contracte cu două societăţi şi se plăteşte în funcţie de lucrări. Se iau banii de la întreţinerea şi reparaţiile drumurilor. Anul trecut s-au cheltuit în jur de 200.000 de lei”, a declarat Flavius Boncea, purtătoul de cuvânt al Primăriei Timişoara.

Arad: 50.000 de euro

Activitatea de deszăpezire a arterelor rutiere din municipiul Arad se desfăşoară continuu încă din prima zi de Crăciun. Până acum s-a intervenit cu cinci utilaje care au împrăştiat peste 375 de tone d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 6 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Informări publice - 14 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Lolu Cosmin Nicolae aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 85/04.06.2024 prin care se autorizează lucrări de construire: locuinţă, anexă, împrejmuire, în judeţul Braşov, comuna Cristian, str. Piatra Craiului, nr. 8, identificat

Vremea

București
acum

17°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°