Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu, obligat să-l repună în funcţia de arhitect şef al Capitalei pe Adrian Bold

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 decembrie 2010 ·

Fostul arhitect-şef al Capitalei, Adrian Bold, a câştigat procesul intentat Primăriei Municipiului Bucureşti, în urma demiterii lui în iulie 2008. Instanţa a obligat municipalitatea nu doar să-l repună în funcţie pe Bold, ci să-i şi achite toate drepturile salariale cuvenite de la data demiterii sale, cu tot cu dobânzile aferente. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Concret, pe 22 decembrie, cu trei zile înainte de Crăciun, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să menţină soluţia pronunţată de Tribunalul București privind desființarea deciziei primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care s-a dispus destituirea lui Adrian Bold din funcţia de arhitect şef al Municipiului Bucureşti, începând cu 21 iulie 2008.

Totodată, instanţa a obligat municipalitatea la plata către Adrian Bold a tuturor drepturilor salariale cuvenite de la 21 iulie 2008 şi până la data reintegrării acestuia în funcţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

În litigiul cu Primăria Capitalei, Adrian Bold a fost reprezentat de o echipă de avocaţi formată din Valeriu Stoica, fostul ministru al justiţiei, Dan-Rareş Răducanu şi Sandra-Laura Dinescu. Aceştia au demonstrat în faţa instanţelor că activitatea lui Adrian Bold în funcţia de arhitect-şef al Bucureştiului s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale aplicabile, astfel încât măsura destituirii sale din funcţie pentru motive disciplinare - dispusă de primarul general Sorin Oprescu - nu se justifică.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel încât Adrian Bold se poate prezenta în orice moment la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru a-şi relua atribuţiile.

În replică, reprezentanții Primăriei Capitalei au precizat: ”așteptăm comunicarea oficială a sentinței Curții de Apel, după care legea va fi aplicată”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis l-a DECORAT pe fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Gandul acum 25 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în contextul aniversării a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi. Aurelian Bădu

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 45 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum 26 minute
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 18 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 4 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum o ora
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 59 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Vremea

București
acum

22°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°