Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ialomiţianu a cerut ministrului Transporturilor să deblocheze proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov

Publicat in Romania Libera, luni 27 decembrie 2010 · ·

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat luni, la Poiana Braşov, că i-a cerut ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, să deblocheze proiectul privind construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, informează Mediafax. "Mi-aş dori să avem autostradă şi i-am cerut ministrului Transporturilor să deblocheze proiectul Comarnic-Braşov şi din partea ministrului de Finanţe are tot sprijinul", a spus Ialomiţianu.

Ialomiţianu a fost prezent, luni, la Poiana Braşov, unde omul de afaceri Gheorghe Copos a redeschis hotelul Sport, care a fost renovat în urma unor investiţii de 11 milioane euro.

Ministrul Finanţelor a spus că nu ştie cât va sta la Braşov, pentru că are închiderea de an şi trebuie să se încadreze în deficitul bugetar.

"Şi trebuie să pregătesc materialele pentru board-ul FMI din 7 ianuarie, care sperăm să ne spună că ne-am făcut temele şi că România este pe un drum bun", a mai spus Ialomiţianu.

Consorţiul Vinci (Franţa) - Aktor (Grecia) a anunţat în luna aprilie că a renunţat, prin denunţarea unilaterală, la contractul de construcţie în concesiune, în valoare de 1,5 miliarde euro, a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

Potrivit grupului Ellaktor, din care face parte compania de construcţii Aktor, contractul a fost anulat deoarece statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a condus la imposibilitatea de a obţine finanţare.

Tronsonul de autostradă avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani, în total 4,8 miliarde de euro.

Grupul francez Vinci trebuia să construiască tronsonul de autostradă încă din 2005, dar autorităţile de la acea vreme au reziliat contractul pentru că modul de atribuire contravenea normelor aplicate în Uniunea Europeană.

Social-democratul Titus Corlăţean a declarat săptămâna trecută că opoziţia Franţei şi Germaniei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 39 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°