Conducerea de stat romaneasca s-a revoltat la auzul vestii ca ministrii de interne ai Germaniei si Frantei considera intrarea Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen, in mai 2011, ca "pripita". Presedintele Basescu a vorbit chiar de "discriminare". In politica si in presa romana s-au cautat si aparent s-au gasit si motive economice, de asa-zisa frustrare franco-germana, in urma unor contracte ratate. Ar fi mult prea simplu, sa fie doar asa. In Germania dezbaterea a atins cercuri mult mai largi. In Internet, cineva spune: "Aceasta pozitie franco-germana mi se pare mai mult ruseasca, decat europeana. Nedreapta si capricioasa. O adevarata rusine! Personal, sunt profund dezamagit de Germania". Alti comentatori spun altfel. "Ha ha, cel putin asta a fost o reactie corecta a UE. Daca reusesc cele doua tari, atunci chiar ca putem sa deschidem granitele si pentru Namibia", zice cineva in subsolul articolului de fond referitor la intrarea in spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei, publicat de Zeit.de.
"E ridicol sa compari Namibia, cu Bulgaria si Romania. Ar trebui renuntat la astfel de formulari", ii replica altul. Al treilea insa, il aproba pe primul, extinzandu-i chiar judecata "de valoare". "Asa vad si eu lucrurile, caci ar fi o jignire pentru Namibia", zice acesta.
In continuare, disputa, dar si analiza, se adancesc. "Domnule Presedinte al Romaniei, aici in UE nu permitem criminalitatea organizata. Asa ca, intai dati un exemplu si apoi spuneti vorbele cele mari. Dupa toata tevatura din Franta, de anul asta, cu imigrantii din Romania, nimeni nu poate astepta cu adevarat ca granitele sa fie complet deschise Romaniei. E deja destul de rau aici, pe strazi. Stau intr-o metropola din nordul Germaniei si aici e plin de cersetori, hoti de buzunare si asa-zisi muzicanti de strada, in special roma. Cui ii trebuie asta, va rog? Eu nu stiu pe nimeni!" "Mai intai n-au s