Anul viitor, piesele de teatru nu vor mai fi jucate cu casa închisă la Centrul Cultural Eugen Ionescu. Primăria Slatina a introdus taxa de acces la teatru, slătinenii urmând să plătească bilet, în funcţie de reprezentaţie.
Consilierii locali au decis ca accesul la piesele de teatru jucate în Slatina să nu mai fie gratuit. Decizia a fost luată în urma mai multor sesizări din partea cetăţenilor nemulţumiţi că nu prind niciodată biletele împărţite gratuit, în mod preferenţial. „Nu mi se pare normal ca unii cetăţeni să aibă acces la teatru şi alţii nu. Centrul Cultural este pentru toţi slătinenii. Am avut sesizări că, până acum, biletele s-au împărţit cam aceloraşi persoane. Deja lunea pe la ora 10.00 nu mai sunt bilete, sesizările fiind că, deşi teatrul are 150 de locuri, au fost ditribuite la casă mai puţine, restul fiind împărţite pe criterii preferenţiale. Am refuzat să merg la ultimele reprezentaţii tocmai din considerentul că eu, având acces prin calitatea funcţiei la un bilet, pot vedea o piesă, iar slătineanul de rând nu.”, spune primarul Darius Vâlcov.
Taxă între 20 şi 30 de lei
„Taxa privind accesul la teatru nu este valabilă pentru toţi slătinenii, aşa cum s-a înţeles, ci doar pentru cei care merg la teatru. Se vor pune în vânzare biletele luni, marţi şi miercuri, iar joia, dacă mai rămân, vor fi împărţite gratuit.”, a precizat Vâlcov. Costul unui bilet este de 20 de lei pentru reprezentaţii cu producţii proprii, 25 de lei pentru producţii realizate de teatre din ţară şi 30 de lei pentru balet, operă, operetă.
Directorul Societăţii Culturale Eugen Ionescu Slatina, cu care primăria a încheiat un parteneriat privind administrarea teatrului, s-a declarat profund surprins de introducerea taxei, deşi ca partener trebuia să fie consultat şi informat înainte de includerea acesteia în proiectul hotărârii de consiliu local. „Nu ştiu nimic d