Fiecare dintre noi a dat bacşiş cel puţin o dată, fie că am luat masa în oraş, am mers la cosmetică sau la coafor, ne-am plimbat cu taxiul ori am primit pensia acasă, de la postaş. Cu toţii lăsăm bacşiş sume diferite, cu ocazii diferite şi pentru motive diferite.

Este practic o lege nescrisă pe care ne-am însuşit-o, poate mult mai mult decât pe cele scrise. Uneori plătim într-adevăr calitatea serviciilor, alteori o facem pentru a arată celor care ne însoţesc cât suntem de „potenţi financiar şi de binevoitori", câteodată pentru că „poate ne mai întoarcem aici", sau pur şi simplu pentru că „asa se face". Mai pe scurt, modul în care dăm bacşiş spune ceva despre noi dar şi despre lumea care ne înconjoară.

Ce este de fapt bacşişul?

Conform DEX-ului, bacşişul, cuvânt de origine turcă, este „o sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal, pentru a câştiga bunăvoinţă sau protecţia cuiva".

Din păcate, în România, nu de puţine ori, bacşişul este confundat cu restul sau, mai rău, cu spagă. În Occident, restul nu este sinonim niciodată cu bacşişul.

„Eram într-un supermarket, în Munchen, am făcut nişte cumpărături, am plătit şi trebuia să mai primesc rest 10 eurocenţi. Fiind învăţată ca în România unde vânzătoarea nu ar mai fi avut nici măcar intenţia de a-mi returna restul, am plecat. Am făcut câţiva păşi şi am auzit pe cineva strigând în spatele meu: era casiera care îmi spunea că am uitat restul", povesteşte Theodora Anghel o întâmplare din prima sa vizită în Germania.

Într-adevăr, în ţările vestice, restul se înapoiază pînă la ultimul cent şi orice lucrător în domeniul serviciilor are suficient mărunt şi nu apelează la replică „nu am să vă dau restul" de care toţi ne lovim zi de zi.

În concluzie, bacşişul nu are ce caută la magazin, bancă sau poştă unde nu este vorba despre un serviciu personalizat