În cel mai recent Harry Potter (Harry Potter și talismanele morții: partea I), protagonistului îi sînt pe deplin recunoscute (și temute) talentele de vrăjitor. Din această cauză, Ministerul Magiei îl caută pentru a-l extermina, iar Harry este nevoit să fugă și să se ascundă (asta face cam tot filmul). Ceea ce poate fi deranjant la cea mai nou apărută parte a seriei (și penultima) este lipsa umorului. Filmul are adeseori aspectul unui thriller convențional -urmăriri, zgomote neașteptate, imagini întunecate- iar firescul prin care Harry Potter (ajuns la maturitate, cu o mustață rasă și o ceafă groasă, de bărbat) își acceptă rolul de erou, bolborosind formule magice și scornind planuri ingenioase, poate părea caraghios.

Megamind intră și el în categoria filmelor destinate în primul rînd copiilor, dar proiectate și pentru alte vîrste. Dacă pentru prima categorie de vîrstă menționată, filmul este instructiv, arătînd, aparent, că cei care acționează în scopuri rele nu au niciodată cîștig de cauză, spectatorii maturi vor realiza că este vorba despre o caricatură a tuturor clișeelor puritaniste. Megamind este un extraterestru trimis printr-o navetă în spațiu, atunci cînd specia lui pare a fi în pericol. Ajunge pe Pămînt, unde nu se poate integra printre oamenii care se uită la el cu neîncredere. Din moment ce toată lumea îl consideră vinovat pentru orice s-ar întîmpla, extraterestrul se hotărăște să devină malefic, crezînd că și-a găsit astfel vocația. Îl vedem cîțiva ani mai tîrziu, cînd Megamind este teroarea orașului, în luptă cu Metro Men, ce apără Binele. În confruntările lor există o rutină: Metro Men cîștigă de fiecare dată, iar Megamind nu face decît pagube pe străzile orașului și o răpește pe jurnalista sexy ce luptă înfocat pentru dreptate. Însă cînd eroul orașului se plictisește de slujba sa, Megamind realizează că Răul nu își are scopul dacă nu ex