De la instalarea frigului, boschetarii dau năvală în fiecare zi la UPU. Ei preferă să stea în holurile unităţilor spitaliceşti în loc să meargă la Adăpostul de Noapte, special amenajat pentru ei.
Odată cu scăderea temperaturilor, persoanele fără adăpost din Baia Mare înnoptează pe unde pot. Locurile de refugiu preferate de ei sunt cele trei unităţi medicale din municipiu. „Avem în evidenţele noastre 66 persoane fără adăpost", a declarat Tania Zaharie, directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Baia Mare.
„Nu putem să-i dăm afară"
Potrivit managerilor celor trei unităţi medicale din oraş - Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş", Spitalul de Pneumoftiziologie, respectiv Spitalul de Boli Infecţioase, Dermato-venerice şi Psihiatrie Baia Mare -, zilnic, cel puţin zece persoane fără adăpost cer găzduire. „Oamenii sunt aduşi cu Ambulanţa, fie vin ei pur şi simplu. Nu putem să-i dăm afară. Majoritatea nu prezintă probleme grave de sănătate, pur şi simplu n-au unde să înnopteze", a explicat Sabin Nemeş Bota, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă. „Vin pe jumătate degeraţi de frig, îi ajutăm şi noi cu ce putem, un ceai sau cu mâncarea pe care o aducem noi de acasă", a spus Ştefan Szekely, asistentul şef al Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. „Îi lăsăm să facă un duş, pentru că mulţi dintre ei vin în ultimul hal şi apoi le oferim un pat sau o targă ca să doarmă", a mai adăugat acesta.
„Preferă să stea pe stradă"
Reprezentanţii SPAS, cei care ar trebui să gestioneze problema persoanelor fără adăpost din municipiu, se apară şi spun că Azilul de Noapte din Baia Mare nu are niciodată ocupate toate cele 58 de paturi. „Preferă să stea pe stradă şi să ceară ajutor de la vreun spital, decât să vină la adăpost. Noi ave