În judeţul Olt, deşi zăpada a început să se aştearnă de azi-noapte, nu a creat probleme de trafic. În majoritatea zonelor carosabilul s-a păstrat umed, dar fără strat de nea, averse însemnate fiind înregistrate în nord, unde drumarii au intervenit pentru deszăpezire şi cu antiderapant.
Deşi ninge ca-n poveste, stratul de zăpadă nu s-a depus pe carosabil, nepunând probleme şoferilor olteni. Temperaturile ridicate au împiedicat depunerile, astfel că circulaţia nu a avut de suferit. „Se circulă în condiţii bune. Nu sunt probleme în judeţ. Acţionăm cu antiderapant în pante şi curbe. Deocamdată, pe majoritatea drumurilor judeţene carosabilul nu a impus intervenţie, deoarece nu s-a depus strat.”, declară Iliuţă Necă, director Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Olt.
În Slatina, zăpada nu a creat probleme şoferilor
S-au înregistrat însă şi excepţii. S-a intervenit astăzi pe câteva drumuri judeţene din nordul judeţului. „Am intervenit pe carosabil la Cârlogani, la solicitarea primarului, unde stratul de zăpadă a depăşit zece centimetri, şi în zonele Vitomireşti şi Spineni, unde a atins 5-6 centimetri. Astăzi şi mâine suntem în alertă, conform avertizării meteorologice”, mai spune Necă.
Potrivit avertizării Administraţiei de Meteorologie emise azi la ora 10.00 privind fenomene meteorologice periculoase, astăzi şi mâine va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în sudul şi centrul ţării, iar vremea va deveni rece, chiar geroasă noaptea şi dimineaţa.