Zeci de şoferi nemulţumiţi de preţul piperat al carburanţilor au blocat câteva benzinării din Bucureşti şi din Iaşi. Participanţii la protest au alimentat fiecare de câţiva lei şi au plătit cu monede mici, spre disperarea angajaţilor de la staţiile de alimentare.
Preţul exagerat al carburanţilor a scos, ieri, în stradă zeci de şoferi nemulţumiţi din Bucureşti şi din Iaşi. Aceştia au decis să boicoteze mai multe benzinării. Staţiile au fost practic blocate pentru câteva zeci de minute. „Victima", aleasă la întâmplare, a fost o benzinărie de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti.
Click aici pentru fotogalerie
Maşinile au fost încolonate în faţa pompelor, iar protestatarii au aşteptat să le vină rândul să alimenteze. După ce au băgat benzină doar de câţiva lei, aceştia au plătit numai cu monede foarte mici. Alte zeci de minute şoferii au pierdut cu spălarea farurilor şi a parbrizelor. Pentru a nu exista niciun dubiu în privinţa demersului lor, protestatarii au îmbrăcat tricouri inscripţionate cu „Ieftiniţi combustibilii!". Asta spre disperarea angajaţilor benzinăriei, care încercau să-i convingă să plece cât mai repede de la pompe.
Citiţi şi: VIDEO Motorină pentru iarnă
După ce li s-a explicat de ce nu pot alimenta mai repede, ceilalţi şoferi au înţeles situaţia şi s-au îndreptat spre alte benzinării. Unii s-au arătat solidari cu iniţiatorii protestului. „Este mai bine de un an de când maşina mea nu a mai văzut «plinul». Ca să umplu rezervorul, mi-ar trebui peste 250 de lei", spunea un bucureştean.
Bodyguarzii, chemaţi să intervină
Ieşenii au alimentat la pompă doar de un leu Foto: Florin Chirica
Pentru deblocarea staţiei, benzinarii au recurs la o măsură extremă. Ei au chemat în ajutor un echipaj de intervenţie al unei firme de pază, care asigură securitatea unităţii. După ce au văzut despre ce este vorba,