Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţiile din Transilvania se păstrează cu sfiinţenie

Publicat in Romania Libera, marți 28 decembrie 2010 ·

În satele din Transilvania obiceiurile se împletesc în aşa fel încât toate devin parte din spectacolul tradiţional. Pe lângă colindele ce vestesc naşterea Mântuitorului, nu lipseşte jocul caprei, numit şi ţurcă sau turcă. În satele de pe lângă Cluj, primii vestitori ai naşterii lui Isus sunt copii. Ei pornesc cu colindul din poartă în poartă iar gazdele îi răsplătesc cu fructe, nuci, covrigi şi biscuiţi. Mai nou, la traista micilor colindători, s-a adăugat ciocolata şi chiar bani.

Vestitul cu „Steaua" şi „Viflaimul"

După ei vin flăcăii „mai mari" cu Steaua. Băieţii poartă asupra lor o steluţă confecţionată din lemn sau carton, împodobită cu betele şi fotografii ce-l înfăţişează pe micul Prunc. Colindul lor vesteşte strict Naşterea Domnului, fără să fie combinat cu cântece laice. Lor le urmează adolescenţii care vestesc naşterea lui Isus prin obiceiul Viflaimului. Mai mulţi tineri poartă cu ei o biserică din lemn de dimensiuni mici. În interiorul ei pun lumânări aprinse sau figurine care redau imaginea staulului în care s-a născut pruncul Isus. Intrarea lor o va face unul din magi care poartă asupra sa o „stea călăuzitoare". Aceasta este împodobită cu betele şi acompaniată de clopoţei. În cazul adolescenţilor, gazdele plătesc „mesajul" doar în bani. Cetele de tineri străbat satul de la un capăt la altul, din casă în casă, până de Bobotează, când încetează acest obicei al colindatului.

Ceremonial complex

În aceste zile, nici o poartă nu se închide, iar câinii sunt ţinuţi în lanţ pentru ca să nu alunge colindătorii. E o zi sfântă pentru tot satul. „Colindatul este un ceremonial complex care, prin texte cântate sau strigate, iar uneori prin măşti, dansuri, acte şi gesturi rituale, formule magice, transmite vestea morţii şi renaşterii divinităţii, urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în Noul An, în special căsătoria fetelor iar cete

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum 28 minute
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum o ora
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum o ora
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 2 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Zece bebeluși, uciși într-un incendiu la o maternitate în India

HotNews acum 12 minute
Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, informează AFP, preluată de News.ro. „Din păcate, zece copii au murit”, a decla

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Zelenski: Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare / ”Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibil

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

10°
sâm.

-0°/10°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°