Bărbatul era băut şi mergea neregulamentar pe marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 02.00, în interiorul localităţii Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, pe DC 32, în timp ce Nicolae J. de 33 ani din localitate, mergea pe partea dreaptă a drumului când a fost acroşat şi accidentat uşor de o maşină care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, şoferul maşinii fugind de la locul accidentului.
Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au costatat că victima era băută, rezultatul alcool testului fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
“În urma măsurilor întreprinse a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în accident, în persoana lui Ilie C. de 26 ani din localitate, în prezent dispărut de la domiciliu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, care va fi soluţionat procedural”, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.