Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana de la San Remo - Maria Crăciun - încheie anul pe podium

Publicat in Adevarul, marți 28 decembrie 2010 ·

După ce a fost invitată de Biserica Protestantă din Norvegia să cânte la cea mai mare catedrală din Oslo, puştoaica de doar 10 ani din Galaţi a încheiat anul cu o nouă reuşită, dublă de această dată.

Tânăra vedetă Maria Crăciun reuşeşte din nou să uimească opinia publică prin performanţele ei.

După ce a fost invitată de Biserica Protestantă din Norvegia să cânte la cea mai mare catedrală din Oslo, puştoaica de doar 10 ani din Galaţi a încheiat anul cu o nouă reuşită, dublă de această dată: premiul special al Arhiepiscopiei Tomisului la secţiunea videoclip şi premiul întâi la secţiunea interpretare, ambele obţinute în cadrul Festivalului Naţional de Interpretare „Remember 2010" de la Constanţa.

Ave Maria!

Pentru prima secţiune, Maria a pregătit piesa „Ave-Maria", compusă de Cornel Fugaru şi pe versurile Corinei Despot.

„Videoclipul a fost realizat de o casă de producţie din Bucureşti şi în el Maria apare alături de părintele Gherghe, de la Biserica Mavramol", spune Cătălina Lovin, mama fetiţei.

Pentru secţiunea interpretare, micuţa solistă din Galaţi a pregătit două piese: „Camino", o piesă în spaniolă din repertoriul Lilei Ivanova şi „Mama", o piesă compusă special pentru Maria de Nicolae Caragea şi pe versurile lui Grigore Vieru.

„Am cântat şi cu negativ, dar şi cu band-ul Festivalului", mărturiseşte emoţionată Maria, care i-a dedicat acest succes Aureliei Vaida, profesoara ei de canto din Focşani.

Gălăţeanca a ajuns la acest concurs după o preselecţie riguroasă, la care au participat cei mai buni interpreţi din ţară.

După succesul de la Constanţa, Maria Crăciun a intrat în vizorul mai multor televiziuni naţionale. Dacă în ajunul Crăciunului, Maria a fost invitata lui Mihai Morar, la „Răi da' buni", până-n anul nou tânăra interpretă va mai cânta pe la alte câteva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 14 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 9 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 13 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°