O persoană a decedat şi alte 12 au fost rănite în urma accidentelor produse ieri, pe raza judeţului Maramureş. Cauza acestor accidente a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă şi gheaţă.
Accident între localităţile Libotin şi Rogoz
O persoană a decedat în urma unui accident produs ieri, la ora 11.40, pe DJ 171. Sorin U. conducea un autoturism spre Libotin iar într-o curbă la dreapta pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţul din stânga drumului. Pasagerul de pe scaunul din dreapta faţă a decedat în urma impactului.
Accident între localităţile Ardusat şi Colţirea
Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident înregistrat ieri, între localităţile Ardusat şi Colţirea. Ştefan V. în vârstă de 51 de ani din Baia Mare a condus un autoturism pe DJ 193. Într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul volanului, a derapat şi a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Emanuel G. în vârstă de 28 de ani din Baia Mare. În urma impactului două persoane au fost rănite grav şi alte şase au suferit leziuni uşoare.
Accident rutier la Rona de Jos
Cristian M. în vârstă de 28 de ani din judeţul Arad a condus ieri un autoturism pe DN 18. Pe raza localităţii Rona de Jos a pierdut controlul direcţiei, a derapat şi a intrat într-un stâlp accidentând doi pietoni care se deplasau pe acostament. Cele două persoane rănite au fost transportate la spital unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Accident rutier la Vişeu de Sus
Un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice din Vişeu de Sus a provocat un accident şi a avariat o maşină înmatriculată în Austria. Călin G. în vârstă de 40 de ani a condus autoturismul proprietate personală pe Aleea Eroilor. La un moment dat a virat dreapta p