Uităm prea repede. Abia a trecut o săptămână de când Adrian Sobaru a încercat să se sinucidă în plin Parlament. Disperat că, deşi are un venit aparent decent pentru România, nu-şi mai poate îngriji copilul bolnav de autism, guvernul tăindu-i şi lui, ca tuturor românilor, resursele şi neavând timp să emită instrucţiunile de aplicare pentru o lege deja adoptată la începutul lui 2010, la cererea UE, în beneficiul suferinzilor respectivi. Într-o sinistră bătaie de joc, când omul nici nu ajunsese la spital, majoritatea portocalie a reluat - se zice că la un “ordin de sus” - parodia parlamentară, impunând Legea salarizării. La fel de fuşerită cum a fost şi aceea a Bugetului pe 2011, fiind respinse cu trufie absolut toate amendamentele Opoziţiei. Aleşii (fuseseră prezenţi doar 246 din 571) au plecat apoi iute acasă, “în teritoriu”, să-şi primească peşcheşurile de Crăciun. N-au revenit la lucru nici ieri dimineaţă, râgâind, probabil, după cârnaţi şi şpriţuri. În această euforie la vârf, televiziunile au uitat de colegul lor care se aruncase de la balcon, dedicându-se petrecerii (familia prezidenţială, Roberta Anastase etc.) Elenei Udrea, cea care joi le reproşase cameramanilor că gestul lui Sobaru a întristat-o mai mult pe ea decât pe ei şi cerea naţiei să fie solidară spre a depăşi împreună aceste vremuri grele.

Şi preşedintele Băsescu le-a transmis românilor un mesaj de Crăciun, în care poate şi-ar fi găsit locul două cuvinte şi pentru Sobaru şi alţi oameni disperaţi (numai în Bucureşti, şapte tentative de sinucidere, într-o singură zi). Pentru lefegiii cu 500 de lei pe lună, pentru pensionarii cu 350 de lei, pentru pacienţii fără medicamente, pentru copiii nehrăniţi, pentru şomerii ieşiţi din plată şi fără perspectiva de a găsi în 2011 unde să muncească. Pentru victimele unei proaste guvernări, pe care o girează. Şi atunci, cine cu cine să fie solidar? A fost me