Lumea a dat năvală la teatru şi în acest an. Dacă judecăm după cozile care s-au creat la casele de bilete ale multor instituţii de spectacol, putem spune că 2010 a fost un an bogat. Dacă ne uităm să găsim spectacole "mari", acestea aproape că au lipsit. Producţii "bune" au fost mai multe, în sensul de spectacole "aşezate", "frumoase", pe care şi-au pus semnătura prestigioşi regizori sau în care au jucat mari actori. În rest, mediocre cât încape, dar şi de cele care nu ar fi trebuit să apară. Nu ştiu ce montări 2010 ar putea impresiona foarte tare pe un selecţioner al vreunui festival important din străinătate. Nu ştiu ce spectacol din acest an ar putea rupe gura târgului odată ajuns peste graniţă. Aşa cum s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani. Totuşi rod a fost, în pofida unei secete băneşti.
Din punct de vedere financiar, instituţiile de spectacol au dus-o prost. Plătite de stat, acestea au fost supuse măsurilor de "austeritate". De aici stresul artiştilor, al tuturor artiştilor, al tuturor angajaţilor şi colaboratorilor; de aici stresul managerilor forţaţi de împrejurări să se descurce. S-a redus personalul, s-au redus salariile cu 25%, ceea ce, cu siguranţă, a avut efect negativ asupra creativităţii. Iar momentul de mare cumpănă s-a dovedit a fi cel din luna august, când cineva pregătea desfiinţarea instituţiilor de spectacol. Acel (acei) cineva a uitat sau nici nu a ştiut că "Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat" – a spus-o Immanuel Kant; sau "Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste" – de la Nicolae Iorga citire.
Cu astfel de patime nu e uşor să faci performanţă. Dar teatrul a trăit. Spectatorii l-au ajutat, ei venind să vadă munca artiştilor. Mulţi actori s-au îndârjit, sfidând parcă actele normative create nechibzuit.
Spectacole în premieră au fost realizate cam peste tot în ţară. Au montat în B
