Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Olt, acuzat că, sub pretextul că este cititor de contoare la Electrica, pretindea câte zece lei pentru fiecare apartament controlat ca să treacă un index mai mic, a fost reţinut, luni seară, de către procurori, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, tânărul care reuşise să înşele şapte pensionari din Piteşti fost prins de oamenii legii, după ce unui locatar i s-a părut suspect faptul că acesta cerea bani pentru a trece un index mai mic, astfel că a anunţat poliţia.
"Tânărul avea o legitimaţie şi o ştampilă, ambele false, avea hârtii cu antetul Electrica şi anunţa venirea încasatorului de teren. Se prezenta la scara blocurilor, fiind lăsat înăuntru de către locatarii de bună credinţă, le citea contoarele şi le percepea bani, cam câte zece lei de fiecare abonat. Urmează să stabilim câte reclamaţii vor fi şi câte persoane au fost înşelate", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisar Dănuţ Dinu.
Tânărul a fost reţinut de procurori pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Poliţiei Judeţene Argeş, iar în cursul zilei de marţi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de înşelăciune, fals şi uz de fals.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Olt, acuzat că, sub pretextul că este cititor de contoare la Electrica, pretindea câte zece lei pentru fiecare apartament controlat ca să treacă un index mai mic, a fost reţinut, luni seară, de către procurori, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, tânărul care reuşise să înşele şapte pensionari din Piteşti fost prins de oamenii legii, după ce unui locatar i s-a părut suspect faptul că acesta cerea bani pentru a trece un inde