Ministerul de Externe anunţă lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege privind votul prin corespondenţă. Acest tip de vot îi vizează pe alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Ministrul Teodor Baconschi precizează că proiectul a fost inspirat din legislaţia unor state ca Italia, Austria, Marea Britanie şi Belgia.
Teodor Baconschi spune că ministerul s-a consultat cu Autoritatea Electorală Permanentă şi cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi cu profesori universitari sau experţi din ONG-uri, precum şi cu parlamentari.
Votul prin corespondenţă este o necesitate democratică, crede ministrul, având în vedere faptul că în prezent peste trei milioane de români au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Limitarea dreptului de vot doar la secţiile de vot a produs frustrări legitime din partea celor care nu puteau să îşi exercite opţiunea şi de asemenea implica şi costuri foarte mari, mai precizează Teodor Baconschi.
El spune că la ultimele alegeri a fost făcut un efort important, pentru a deschide aproape trei sute de secţii de votare, în condiţiile în care nu se pot prezenta la vot, în medie, mai mult de 5% din membrii comunităţilor româneşti.
Dacă proiectul de lege va fi adoptat, documentul se poate aplica pentru alegerile parlamentare, prezidenţiale şi euro-parlamentare. Votul prin corespondenţă nu va putea fi folosit şi în cazul referendumului naţional, pentru că ar trebui modificată Constituţia.
Documentele necesare sunt buletinul de vot, atestatul pentru exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot, autocolant cu menţiunea "votat", care va fi aplicat pe buletinul de vot, un plic interior în care va fi introdus buletinul de vot, un autocolant care va fi aplicat pe plicul alb, după ce a fost introdus buletinul de vot, un plic exterior pentru returnarea corespondenţei la misiunea d