Adolescentul vrea să-şi valorifice pasiunea pentru computer făcându-şi o carieră peste hotare, însă nu renunţă nici la sportul de performanţă. Aînceput să studieze aprofundat informatica abia în urmă cu doi ani, însă a reuşit deja să câştige o serie de premii la concursurile din domeniu.
„Eu am făcut şcoala generală în mediul rural, însă am descoperit calculatorul încă de când eram mic şi de la 12 ani părinţii mi-au cumpărat un computer. Aşa am ales să dau admitere la un liceu de profil şi, ca să nu fac naveta, toată familia s-a mutat la Piatra Neamţ“, a povestestit Vlad Siriţanu despre cum a făcut primii paşi în lumea informaticii.
A venit la oraş pentru a studia informatica
Tânărul recunoaşte că adaptarea la stilul de predare de la oraş a fost destul de dură.
„La început am simţit că sunt în urma colegilor, mai ales că la şcoală nu făcusem informatică, dar am descoperit că-mi place şi că o înţeleg foarte uşor, aşa că
m-am abiţionat şi am reuşit să depăşesc obstacolele“, a spus adolescentul. Şi le-a depăşit cu brio, dovadă fiind rezultatele la olimpiadele şi concursurile de informatică la care a participat până acum.
Grafician în Spania
„În clasa a IX-a m-am clasat pe locul al II-lea la faza judeţeană a Olimpiadei de Informatică, iar un an mai târziu am fost pe primul loc la un concurs naţional de informatică. Nu trebuie să fac eforturi prea mari pentru a înţelege acest domeniu“, a recunoscut Vlad Siriţanu.
Cea mai mare realizare de până acum a fost participarea, în acest an, la programul „Leonardo da Vinci. Long Life Learning“, care i-a oferit ocazia de a descoperi mediul de lucru al spaniolilor.
„O lună am stat în Spania şi am lucrat, cinci ore pe zi, ca grafician într-o firmă de IT de acolo. Mai lucrasem în vacanţele de vară la amenajări de spaţii verzi la noi în jud