În această perioadă, consumul excesiv de alimente, de alcool şi nopţile pierdute pot agrava starea bolnavilor. Persoanele care au diabet trebuie să dea dovadă de precauţie, să respecte indicaţiile cu privire la indicele glicemic al alimentelor şi să-şi gestioneze cât mai bine porţiile de mâncare.
În cazul diabetului zaharat, organismul nu mai poate folosi corespunzător glucidele din alimentaţie. De aceea, dieta bolnavilor se ghidează după un tabel care arată cantitatea de glucide conţinute de alimente.
În perioada Sărbătorilor, când tentaţiile culinare sunt mari, aceşti bolnavi sunt sfătuiţi să consume produse dulci destinate lor, fără zahăr, şi să renunţe la unele alimente tradiţionale, dacă acestea au un indice glicemic ridicat.
„Pe eticheta anumitor dulciuri este specificat un indice echivalent cu cel al unei felii de pâine, care, în general, conţine 10-11 grame de glucide", spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. În acest mod, persoana care alege să consume astfel de produse ştie la câte felii de pâine sau la ce alte alimente cu indice glicemic ridicat trebuie să renunţe în ziua respectivă.
Bolnavii de diabet trebuie să dea dovadă de cumpătare şi în ceea ce priveşte consumul de carne şi de alcool. Ei trebuie să evite carnea grasă, cea prăjită sau pane. Este de preferat carnea albă, de pui, de curcan, de vânat, dar şi peştele (sardele, hering, somon, crap, păstrăv).
Vin sec, cu moderaţie
În ceea ce priveşte alcoolul, în niciun caz nu trebuie consumată bere, căci aceasta conţine maltoză (glucid). „Diabeticii pot consuma maximum 100 ml de vin sec, dar doar la ocazii speciale şi după masă", atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. În schimb, aceşti bolnavi sunt sfătuiţi să includă în alimentaţia lor, între mesele principale, cât mai multe fructe ş