Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD vrea obligaţiuni de stat pentru bugetarii cu salariul tăiat

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 28 decembrie 2010 ·

Partidul Social Democrat (PSD) propune emiterea de obligaţiuni de stat destinate personalului plătit din fonduri publice care a fost afectat de reducerea salariilor cu 25%. Potrivit deputatului Mugurel Surupăceanu, unul din promotorii actului normative, iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, intenţionează să acorde tuturor celor 1,3 milioane de bugetari afectaţi de reducerea salarială cu 25% din data de 1 iulie 2010, obligaţiuni de stat în mod gratuit, astfel încât peste maximum şase ani angajaţii să îşi recupereze sumele tăiate. „PSD susţine persoanele plătite din fonduri publice care au avut de suferit ca urmare a reducerilor salariale. Este o iniţiativă pe care deputatul Mugurel Surupăceanu mi-a prezentat-o şi mie şi pe care o voi susţine”, a declarat Vasile Gliga, deputat PSD de Mureş.

Astfel, social-democraţii doresc ca obligaţiunile de stat să fie distribuite începând cu anul 2012 pentru jumătate din sumele reţinute de Guvernul Boc, urmând ca pentru cealaltă jumătate să fie emise obligaţiuni în 2013, acestea urmând să fie răscumpărate de Executiv în 2015 şi 2016. Conform expunerii de motive a iniţiativei legislative, valoarea unui certificate va fi de 100 de lei, iar bugetarii afectaţi de tăierile salariale cu 25% vor primi obligaţiuni de stat cu o maturitate de trei ani şi cu o rată a dobânzii anuale egală cu rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară şi comunicată către BNR pentru anul precedent emisiunii. Valoarea totală a emisiunii obligaţiunilor de stat care se va distribui către cei 1,352,627 de bugetari va fi de 5.087.600.000 lei, sumă la care se va adăuga dobânda cumulată în cei trei ani.

Partidul Social Democrat (PSD) propune emiterea de obligaţiuni de stat destinate personalului plătit d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 47 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 54 minute
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°