Mai multe maşini şi un popas turistic din comuna argeşeană Albota au fost avariate, luni, de materialul antiderapant aruncat de utilajele de deszăpezire pe DN 65 Piteşti - Slatina, primarul localităţii spunând că firma care a curăţat zăpada a folosit nisip cu pietre, interzis pe şosele, informează Mediafax.
Potrivit primarului localităţii Albota, Ion Dumitru, firma care a câştigat licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor a dat dovadă de "iresponsabilitate", întrucât a folosit "nisip cu pietre, interzis cu desăvârşire pe şosele".
"Acesta este nisip de 0,8, deci piatra are aproape un centimetru, este mărgăritar folosit în construcţii, dar l-au luat şmecherii de la balastiere şi l-au aruncat pe şosea şi uite ce s-a întâmplat. Maşini cu tabla avariată şi cu parbrizul spart. Două maşini sunt ale mele şi ale familiei mele, mai e un Logan avariat, dar am înţeles că mai sunt şi alte autoturisme, plus geamul spart de la popasul turistic. Este iresponsabilitate, folosesc nisip cu pietre, interzis cu desăvârşire pe şosele, utilizat în construcţii. Este inadmisibil să dea cu piatră pe şosea să spargă geamurile caselor şi parbrizele maşinilor. Eu cred că am o pagubă de peste 5.000 de lei", a declarat primarul localităţii Albota.
Păgubiţii sunt hotărâţi să dea în judecată firma de deszăpezire.
La faţa locului au sosit poliţiştii rutieri argeşeni, care au început cercetările, existând suspiciunea că sunt mai multe maşini avariate decât cele reclamate.
Reprezentanţii societăţii care se ocupă de deszăpezire au refuzat să prezinte un punct de vedere, dar au confirmat că îi vor despăgubi pe reclamanţi.
Mai multe maşini şi un popas turistic din comuna argeşeană Albota au fost avariate, luni, de materialul antiderapant aruncat de utilajele de deszăpezire pe DN 65 Piteşti - Slatina, primarul localităţii spunând că firma care a curăţat zăpada a folosit ni