Proprietarul a primit la timp banii pentru chirie timp de un an, însă, în această perioadă, chiriaşii nu au plătit întreţinerea, apa, gazul, curentul sau internetul, ba chiar au încercat să obţină rate în numele proprietarului. În plus, nu înainte să dispară din locuinţă, chiriaşii i-au mai făcut o surpriză proprietarului: au umplut apartamentul cu prezervative şi pachete goale de ţigări. Poliţia a intrat pe fir.
În ultima perioadă, oamenii legii timişoreni au primit tot mai multe reclamaţii din partea unor proprietari de locuinţe care au fost înşelaţi de chiriaşi. Chiar dacă au semnat contracte odată cu închirierea locuinţelor, chiriaşii au găsit metode prin care să iasă în câştig. Un cuplu din Timişoara a trăit pe propria piele experienţa altor zeci de persoane care au avut mult prea multă încredere în chiriaşi.
În urmă cu un an, familia Vlădescu din Timişoara închiria un apartament cu două camere din zona Şagului. Chiriaşi deveneau un taximetrist, soţia lui şi odrasla de patru ani a familiei. Oamenii şi-au plătit la timp chiria de 150 de euro, plata fiind realizată cu câteva zile bune înainte de scadenţă. Proprietarii au crezut că a dat norocul peste ei, mai ales că vecinii şi nici administratorul nu s-au plâns. În cele 12 luni, familia chiriaşă nu au plătit însă niciun leu pentru utilităţi. "Noi am crezut că totul este în regulă de vreme ce administratorul nu ne-a sunat să ne spună că ar fi probleme cu întreţinerea. Am mizat pe bună credinţă şi acum suntem buni de plată", a spus Emil Vlădescu, proprietarul ţepuit.
Chiriaşi dispăruţi peste noapte
Datoriile au ieşit la iveală în urmă cu câteva zile, când familia ce locuia în apartament nu şi-a plătit chiria, iar proprietarii nu i-au găsit la telefon. Mare a fost surpriza când familia Vlădescu a descoperit că taximetristul, soţia şi copilul au dispărut. Cheia de la apartament a fost lasată în