Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microîntreprinderile pot opta pentru taxarea veniturilor cu 3 la sută

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 decembrie 2010 ·

Guvernul a aprobat modificarea Codului Fiscal astfel încât microîntreprinderile să poată alege dacă plătesc un impozit pe profitul net de 16% sau unul pe venituri, de 3%, măsură agreată deja de Fondul Monetar Internaţional şi de Comisia Europeană

De la 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile pot să opteze astfel dacă au o cifră de afaceri de până la 100.000 de euro anual şi un număr de salariaţi cuprins între unu şi nouă.

„Sunt şi microîntreprinderi care nu pot opta: cele care obţin venituri din activităţi bancare, asigurări, jocuri de noroc şi cele care obţin venituri din consultanţă şi management“, a declarat ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, după şedinţa de guvern desfăşurată joi.

Ialomiţianu susţine că va fi mai simplu pentru firme să prefere impozitul de 3% pe venituri, iar încasările la buget vor creşte.

„Impactul bugetar este pozitiv: dacă toate întreprinderile vor opta pentru 3% este aproape de 100 de milioane de lei. Decât 16% la nivelul profitului net, vă spun că majoritatea vor opta pentru 3%“, a estimat ministrul.

Acesta a anunţat că guvernul intenţionează să simplifice şi contabilitatea pentru întreprinderile mici.

„Noi avem în acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană posibilitatea introducerii unui sistem simplificat pentru întreprinderile mici. Avem şi o recomandare de la Comisia Europeană care spune că trebuie să reducem povara administrativă de la întreprinderile mici“, a spus Ialomiţianu.

Guvernul a aprobat modificarea Codului Fiscal astfel încât microîntreprinderile să poată alege dacă plătesc un impozit pe profitul net de 16% sau unul pe venituri, de 3%, măsură agreată deja de Fondul Monetar Internaţional şi de Comisia Europeană

De la 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile pot să opteze astfel dacă au o cifră de afaceri de până la 100.000 de euro anual şi un număr de sala

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete

G4Media acum o ora
Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, conform The Guardian, transmite News.ro.

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum o ora
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 16 minute
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum 2 ore
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum o ora
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 12 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

UE face apel la „respect” după ce Trump amenință cu taxe de 50%

Mediafax acum 58 minute
Această declarație are loc după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va aplica taxe vamale de 50% tuturor bunurilor trimise din UE în Statele Unite. „UE este pe deplin angajată, hotărâtă să asigure un acord care să funcționeze pentru

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 13 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 9 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

19°
sâm.

16°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°