Şeful statului a discutat, luni seară, cu premierul şi cu ministrul Apărării despre respectarea promisiunii legate de pensiile militare mai mici de 3.000 de lei, Emil Boc confirmând, prin calcule, că s-a reuşit protejarea acestei categorii, informează Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a particpat, marţi, la învestirea noului şef al SMG, declarând, printre altele, că este esenţial, legat de protecţia personalului, ca Armata să aibă sentimentul cel puţin că nu este nedreptăţită în raport cu alte categorii sociale.
Potrivit lui Băsescu, ceea ce a făcut ministrul Oprea "este proba că atunci când la nivel politic există preocupare, se găsesc soluţii pentru ca partea socială să fie mai bine acoperită".
"Nu vă ascund că atunci când l-am auzit spunând prima dată că nu trebuie să existe, prin recalcularea pensiilor militarilor care au stagiu întreg în Armată, pensii mai mici de 3.000 de lei, am privit cu oarecare scepticism afirmaţia. L-am invitat pe domnul ministru şi pe premier, să am convingerea că această promisiune a domnului ministru Oprea şi a premierului este aplicabilă şi va funcţiona începând cu 1 ianuarie. Confirmarea premierului, cu calcule în faţă, arată că domnul ministru Oprea a reuşit să protejeze pensionarii militari cu stagiul întreg în Armată. Cei care o viaţă întreagă şi-au dăruit eforturile Armatei Române, ţării, vor reuşi să fie încadraţi în această categorie în care să nu fie afectate pensiile de la 3.000 lei în jos. Este un lucru bun şi arată că a existat preocupare", a adăugat şeful statului.
Odată cu discutarea proiectului privind sistemul unitar de pensii publice, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a susţinut, în mai multe rânduri, că pensiile militarilor nu trebuie să scadă.
La 31 mai, Oprea declara, la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, că şi-a îndeplinit obiectivele ca, în perioada de criză, pensiile militar