Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde cântă artiştii de Revelion

Publicat in Adevarul, marți 28 decembrie 2010 ·

Cântăreţii autohtoni se împart în noaptea dintre ani între mai multe spectacole, unii ajungând să concerteze chiar şi la câte opt petreceri. Mihai Trăistariu, Andreea Bănică sau Elena Gheorghe se numără printre artiştii ocupaţi în noaptea de Anul Nou. Cei trei au concerte în Bucureşti, Buzău şi Sinaia.

Deşi Mihai Trăistariu anunţase iniţial că va concerta peste Ocean în noaptea dintre ani, artistul s-a răzgândit şi a acceptat mai multe oferte în oraşul Buzău. Astfel, cântăreţul va urca pe scena din centrul oraşului la miezul nopţii, pentru ca apoi să facă „turul" a cinci restaurante din Buzău.

Pe lângă aceste spectacole, Trăistariu va mai concerta pentru fanii din Râmnicu Sărat şi pentru cei din oraşul Pătârlagele, situat în judeţul Buzău. Şi Andreea Bănică „se va împărţi" între mai multe petreceri în noaptea de Revelion. Interpreta hitului „Love in Brasil" îşi începe seara la ora 20.30 cu un concert în Piaţa Constituţiei, urmând ca de la ora 22.00 să cânte tot în aer liber, în Otopeni.

Citiţi şi:

Revelion rock în cluburile în Capitală

De la ora 23.00 şi până la ora 3.00, Andreea Bănică va susţine încă alte patru spectacole, în hoteluri şi cluburi din Capitală. Dacă la Revelionul trecut Elena Gheorghe a cântat la şase petreceri în Capitală, anul acesta şi-a programat în noaptea dintre ani cinci spectacole la munte - trei în staţiunea Sinaia, şi celelalte în Poiana Braşov şi în oraşul Braşov.

Cei mai mulţi artişti preferă Capitala

Cei mai mulţi artişti autohtoni au optat pentru concerte în Capitală. Astfel, formaţii precum Voltaj, Direcţia 5, Iris şi Mandinga vor urca pe scena din Piaţa Constituţiei, unde vor avea loc tradiţionalele spectacole oferite de Primăria Capitalei.

Trupa Iris va susţine un concert înainte de miezul nopţii, de la ora 22.00, timp de o jumătate de oră, urmând ca apoi pe scenă s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°