Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Odihnă de criză/ 2011 aduce românilor doar 11 libere legale

Publicat in Adevarul, marți 28 decembrie 2010 ·

România este una dintre ţările europene care are cele mai puţine zile libere legale în anul care vine.

Doar cinci dintre liberele legale sunt în perioada luni-vineri, astfel că angajaţii vor avea puţine zile libere în afara celor aferente pentru sămbătă şi duminică sau concediului de odihnă.

Sărbătorile legale cu zile libere sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august-Sfânta Marie Mare, 1 decembrie- Ziua Naţională, prima şi a doua zi de Crăciun.

Sărbătoarea noului an are loc la sfârşitul săptămânii, în zilele de sâmbătă (1 ianuarie) şi duminică (2 ianuarie), astfel că pentru unii vacanţa va fi de doar două zile.

Următoarea sărbătoare legală este Paştele, care în 2011 va fi sărbătorit în 24 şi 25 aprilie. Din păcate, Ziua Internaţională a Muncii (1 mai) este înscrisă în calendar duminica, la doar o săptămână de la sărbătoarea Învierii.

Rusaliile (Coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Christos) sunt sărbătorite duminica, la 50 de zile după Paşte. În 2011, ele „pică" în zilele de 12 şi 13 iunie (duminică şi luni). Cele trei zile sunt cât o minivacanţă, în special la mare, pentru cei care nu au reuşit să evadeze de 1 Mai.

Pentru prima dată de la declararea ei drept zi nelucrătoare -15 august - Adormirea Maicii Domnului se celebrează luni.

Cum prima zi de Crăciun (25 decembrie) este înscrisă în calendar duminică, iar cea de-a doua zi a Naşterii lui Christos luni, angajaţii români vor avea libere trei zile. La fel se va întâmpla şi cu Anul Nou, care va fi sărbătorit în 1 şi 2 ianuarie, respectiv duminică şi luni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 16 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 43 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 3 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°